Experienta apofatica a unitatii in opera lui Andre Scrima | Mihai-Iulian Danca

Descriere Experienta apofatica a unitatii in opera lui Andre Scrima | Mihai-Iulian Danca

Andre Scrima poate fi inteles atat ca o punte intre Est si Vest, cat si intre trecut si prezent, intre fidelitatea confesionala si deschiderea spre alteritate, intre retragere si profesorat, intre teologie si filozofie, intre asceza si ctitorie, intre monoteismul crestin si cel islamic. Cum ar trebui, asadar, sa ne raportam la un teolog de o asemenea anvergura intelectuala? Din interiorul ortodoxiei i s-ar putea reprosa ca este prea „cultural”; din exterior, poate fi considerat prea pravoslavnic. Andre Scrima reprezinta o provocare atat pentru teologia clasica (ortodoxa, dar si crestina in sens larg), cat si pentru intelectualii asa-zisi „laici”, care abordeaza spiritualitatea mai mult ca o podoaba culturala.

In personalitatea si gandirea parintelui Scrima, contradictiile aparent ireconciliabile devin coerente.Gandirea parintelui Scrima poate fi abordata si aprofundata din perspectiva Rugului Aprins, a participarii la Conciliul Vatican II, a prezentei si impactului in Beirut si Deir-El-Harf, a dialogului interconfesional si interreligios etc. Totusi, desi anumite accente pot surprinde aspecte esentiale ale personalitatii sale, Scrima nu poate fi redus la o dimensiune unica.

Gandirea sa trebuie cercetata dincolo de aceste manifestari exterioare. Cum personalitatea lui refuza identificari facile, la fel si gandirea sa eludeaza categorisirile simpliste. In fata ambiguitatilor operei si personalitatii sale, ar fi intelept sa adoptam o atitudine apofatica – nu in sensul unui reductionism, ci, dimpotriva, ca o deschidere catre anumite valente ce raman inexprimabile in exterior.

Cartea parintelui Mihai-Iulian Danca exploreaza si accentueaza tocmai acest aspect inefabil al teologiei lui Scrima, punand in prim-plan o preocupare profunda a parintelui, trasabila inca din anii ’50 si extrem de relevanta in dialogul dintre confesiunile crestine. La finalul lecturii, realizam vocatia apofatismului, a dialogului si a unitatii confesionale si religioase la parintele Scrima. Totusi, concluzia cea mai profunda a cartii ramane aceea ca Scrima poate fi inteles ca un peregrin prin apofatismul unitatii.