Poezii pentru incepatori | Florin Partene

Descriere Poezii pentru incepatori | Florin Partene

Florin Partene (ii) revendica, dupa zece ani, corpului si inimii poezia. O aduce in brate ca pe un copil pierdut si incepe sa ii asculte si sa-i invete jocurile de mult uitate. Iar asa cum se intampla dupa un timp greu si indelungat, s-ar putea ca cei plecati sa revina cu formule noi, sa se intoarca altfel decat i-ai cunoscut.

Volumul Poezie pentru incepatori (proaspat aparut la Editura Charmides) este intocmai poezia care il invata pe poet ca revenirea este posibila, ca o poate lua iar si iar de la capat, chiar si atunci cand mainile nu o mai doresc – pentru ca poezia decide singura, pentru ca doar ea isi poate cere drepturile inapoi: ce sa zic… eram fericit/ frenezia cuvintelor nu ma mai vizitase de zile bune/ felul in care aceste schije ale mintii/ ridica memoria deasupra proceselor cognitive/ nu mi s-a aratat luni si marti. Cartea se deschide cu un poem-prolog, asemanator unei arte poetice, pregatind terenul jocului, avertizand ca totul este sau poate fi poezie. Ea bate la usa si trebuie sa o scrii: poezia sau poezia/ poezia si poezia/ poezia.

Ea nu-ti zice cum sa o faci, ci doar isi anunta apropierea iminenta.Florin Partene scrie o poezie a ludicului, unde masura, ritmul si rima sunt singurele forte de control asupra „curgerii” acesteia si muzicalitatea atent lucrata nu depersonalizeaza. Jocurile de cuvinte si plimbarea prin spatii si timpuri trecute inscriu poemele intr-un efort de a aduna cele traite si de a aminti obsesiv despre cele pierdute.

Luciditatea pierde in fata imaginatiei, iar jocul copiaza contururile realitatii si le perfectioneaza, le ingroasa. Vocea poetica isi doreste sa fie erou, sa se salveze prin accesarea locului ce ii promite ca poate fi orice isi doreste. Desi volumul Poezie pentru incepatori pare a fi insasi evadarea spre poezie, Florin Partene reuseste sa reintegreze viata insasi, sa parieze pe fertilitatea poetica a acesteia, sa ii umple imagistic suburbiile, sa o subtitreze in alt mod: Deplasarea spre rosu/ vreau sa produc un text impersonal/ o prostie, insa vreau sa o fac/ si scriu asa dintr-o suflare doua trei randuri/ cand ma uit autocorectul a titrat/ : „eu am/ vazut din pat/ cum se naste linistea”.

In poezie, impersonalul pierde teren. Toate linkurile accesate, toate nisele alese vor conduce spre sine pentru ca deasupra lanturilor cauzale/ fierb oalele tale.