Singuri sub rasetele familiilor perfecte | Simona Sigartau

Descriere Singuri sub rasetele familiilor perfecte | Simona Sigartau

Simona Sigartau (n. 1993, Gheorgheni) este profesoara de limba si literatura romana in Sibiu. Doctor in Filologie cu o lucrare despre relatiile de putere si comunitatile periferice in proza douamiista (2021), a publicat in „Poesis international”, „Matca literara”, „Familia”, „Revista de povestiri”.

Singuri sub rasetele familiilor perfecte este volumul sau de debut.Despre Singuri sub rasetele familiilor perfecte:"Incisiva si iscoditoare: asa mi-am imaginat mereu ca ar trebui sa fie o voce sigura, stapana atat pe fluenta, siguranta si blandetea asimilate din traditia poeziei scrise de femei, cat si pe mijloacele revansarde cultivate de literatura radical-feminista. Locvace si vehementa, „cruda si posesiva”, Simona Sigartau stie precis despre ce trebuie sa scrie.

Poemele ei propun un excurs prin „marile teme” ale unei mitologii familiale si sociale pe care o descompune si resemantizeaza cu voluptate, curiozitate, tandrete, dar si cu factorul surpriza al discursului ei: o revigoranta si neapologetica malitiozitate care isi face loc chiar si in cele mai (aparent) vulnerabile contexte. Nenumarate versuri memorabile, imagini si „punchlines” completeaza certitudinea ca acest volum are (si) potentialul unui thriller psihologic. Rar am citit o carte de poezie care sa ma tina „intr-un asemenea hal” cu sufletul la gura.

" Olga Stefan"Lectura in mod necesar incomoda, caci despre un intreg arsenal de relatii toxice & mosteniri transgenerationale care mai de care mai fucked-up, debutul Simonei Sigartau reitereaza superputerile de care poate da dovada o mama in lupta ei de mentinere pe linia de plutire, in ciuda prejudecatilor si tertipurilor denigratoare intampinate. Exista ceva ritualic-autofag in raportarea instantei poetice la realitatea evocata de aceste poeme: reculurile circumstantelor familiale aparent prielnice („eu nu am fost un copil abuzat,/ eu am fost un copil dorit si iubit”) par sa erodeze fiinta cu consecventa picaturii chinezesti. Totusi, inainte de a fi caustica, (auto)ironia practicata de Simona e una reprezentationala, performativa — probabil atuul suprem al volumului.

Lasa-te zguduit de vibratiile de la suprafata si vei aluneca pe nesimtite in gura hipocentrului furibund." Mihok Tamas